"Mă numesc Patrick, am 11 ani și sunt elev în clasa IV. Eu îmi iubesc mult părinții și sora mai mare. Fac sport și învăț bine la școală, mama se mândrește mult cu mine, cu succesele mele, ea zice că eu sunt lumina vieții ei. Am vise mari pe viitor, vreau să devin arhitect, să proiectez clădiri care vor intra în istorie. De pe data de 4 ianuarie mama plânge mereu. Când o întreb de ce plânge ea se sufocă și mai tare în propriile lacrimi. Plânge și tata și sora. Pe data de 11 ianuarie am ajuns în Turcia, în orașul Istanbul. Credeam că va fi o vacanță. Uraaaa, am zis eu în sinea mea, nu voi merge la ore. Pentru prima dată am zburat cu avionul, am avut emoții de nedescris, mama mi-a zis că acolo unde mergem este mare, însă de la aeroport nu am fost duși spre mare, dar spre un spital. Medici de aici vorbesc într-o limbă necunoscută mie. Când întreb de ce sunt aici și nu mergem spre mare toți tac și doar mama plânge? Pe hol văd multe mămici care plâng, mulți copii care au o privire tristă și mă întreb oare de ce? De ce sunt eu aici? Ce e cu mine? Pe zi mă vizitează de multe ori medicul care mă privește cu jale. Din camera în care stau se vede marea și multe avioane care decolează. Privesc spre depărtare și nu pot să înțeleg de ce sunt eu aici?" Acestea sunt trăirile fratele meu mai mic Patrick, el are doar 11 ani și este răpus de o boală foarte grea - Leucemie acută. 90% din organism e afectat deja. Medicii de la clinica din Turcia ne dau șanse la viață, însă vor urma luni grele de tratament, de chimioterapie intensivă, după care, dacă va fi voia Domnului, se va realiza un transplant de celule stem. Va urma un tratament costisitor. La momentul de față am pus la vânzare toate bunurile pe care le avem și vom lua un împrumut de la bancă. Vom fi ajutați de rude și prieteni, dar nici așa nu reușim sa adunăm suma colosală de 100 000 de dolari pentru tratament. Pentru prima lună de tratament avem colectată suma de 30 000 de dolari, dar timpul va zbura rapid de aceea îndrăznesc să vă cer ajutorul. Eu înțeleg că cu toții avem probleme și nimănui nu îi este ușor. Dar totuși vin cu rugămintea la voi, dragi cititori, să ne ajutați cu o mică donație pentru fratele meu, vă rog mult cu plecăciune sa ne fiți alături în aceste clipe grele din viață. Eu nu pot să redau durerea pe care o simte familia mea. Nu știm cum să-i explicăm lui Patric ce diagnoză are, ce îl așteaptă și prin ce durere trebuie să treacă. Vă rog din tot sufletul, din toată inima să ne ajutați. Vă rog, nu fiți indiferenți.
