Vladimir avea cinci ani când un taximetrist l-a lovit pe el și pe bunica lui, în timp ce traversau pe o trecere de pietoni. Din băiețelul vesel și veșnic pus pe șotii a devenit un copil țintuit la pat. Faptul că a supraviețuit acelei lovituri cumplite e o minune. Taximetristul, deși a fost găsit vinovat, nu a plătit un leu pentru tratamentul lui Vladimir. Ba mai mult. A fugit din țară, după ce a aflat sentința.
În acest moment, băiatul nu poate sta și nu poate vorbi. Vova a îndurat mai mult de 40 de operații la cap, chirurgie by-pass, decompresii ale creierului, endoscopie dar, din păcate, craniul a fost spart și a trebuit să fie înlocuit cu material plastic. Noi însă nu pierdem speranța de a ne pune fiul pe picioare. La moment Vova necesită o intervenție chirurgicală. După consultarea medicilor din Germania au ajuns la părerea comună că gastrostoma de urgență trebuie schimbată în cel mai apropiat timp. Noi Rugăm oamenii de bună credință să ne ajute să schimbăm gastrostoma. Fără ajutorul și sprijinul dumneavoastră, nu putem face față. Speranța noastră este în voi.