Mesajul soției:
Bună ziua. Sunt soția unui om minunat, tot el fiind un tată grijuliu a două prințese care vor să-l ajute, dar nu știu cum...deoarece, uneori, nu totul este în mâinile noastre ...Doamne Ajută!! Astfel în luna iunie 2021, în urma unui RMN efectuat la plămâni, medicii au suspectat prezența dușmanului –CANCER. Însă pentru concretizarea diagnosticului am pierdut o lună aici și fără succes. Am fost nevoiți din ce am avut și cu ajutorul rudelor, prietenilor și vecinilor ( pentru care le sunt imens recunoscătoare) să apelăm la o clinică peste hotarele țării, unde într-un termen scurt ne-au dat răspuns: CANCER PULMONAR METASTATIC, stadiul 4. Din păcate despre operație nici nu se discută, dar avem o șansă mare să găsim o metodă de tratament, care ar fi efectivă în stoparea și regresia acestui tip de cancer și ne dorim din tot sufletul să fie cât mai mult timp cu noi, familia. Avem nevoie de un șir de analize și investigații, care ar da răspuns la întrebare, iar acestea costă bani, pe care nu îi avem. Sursele financiare proprii s-au epuizat într-un termen foarte scurt de la stabilirea diagnosticului, am rămas cu moralul, dar și cu fizicul la pământ. Vin cu o mare rugăminte și mă închin către toți binevoitorii de a ne ajuta să învingem aceasta cumplită boală... atât de mult vreau ca copii să-l aiba alături pe tata și vă rog să mă ajutați să ne salvăm familia.