Serghei Iatmirschii are 17 ani și suferă de limfom. Într-o perioadă când omul abia începe să perceapă viața, Serghei trebuie să lupte pentru ea în fiecare zi. Familia, prieteni, oamenii cunoscuți și necunoscuți încearcă să ofere suportul lor pentru Serghei și se roagă pentru recuperarea lui. Dar, chiar și cu un astfel de sprijin, părinții singuri nu sunt capabili să acopere partea financiară a tratamentului fiului lor.
În prezent, Serghei este în Turcia, la o clinică specializată, unde este gata pentru a fi supus intervenției hirurgicale. Acest tânăr minunat are nevoie de un transplant de măduvă osoasă. Este un tratament ce are mai multe etape. Medicii sunt pe plini de optimism cu privire la starea băiatului. Ca de obicei, problema constă în găsirea resurselor. Părinții și rudele au vândut tot ce au avut, dar suportul lor este încă insuficient.
Rugăm toți oamenii de bună credință, a căror inimă înțelege durerea acestui copil, să participe la colectarea de fonduri pentru tratamentul lui Sergiu Iatmirschii. Dacă fiecare din noi ar dona și ar povesti prietenilor despre acest caz, vom reuși să colectăm suma necesară pentru a-i da lui Serghei o șansă!
170.000 euro pentru o familie – este mult, dar pentru mai mulți din noi, pentru mai multe familii aceasta este doar o mică donație care ar salva o viață și i-ar salva pe părinții băiatului de suferința eternă.
Dragii nostri, cu toti il cunoastem pe tanarul Sergiu Iatmirschi care avand una dintre cea mai grea forma de cancer- limfom, a putut invinge cumplita boala prin multa lupta. A trecut prin multe, au fost facute doua transplante, a fost un tratament foarte greu pentru toti, parinti, sora, rude prieteni. Dupa noutatea cea mare, ca a invins cumplita boala, Sergiu a revenit acasa iar timp de un an de zile incetul cu incetul isi revenea. Insa acum de cateva saptamani tanarul avea dureri de spate, tuse, temperatura. Sergiu a plecat la control, iar in urma consultatiilor si analizelor boala a recidivat. Acum Sergiu va incepe un nou tratament ce va include, prima etapa, 4 cure de chimioterapie. Pentru tanarul adolescent incepe o noua lupta, dar ce ne-au uimit este ca tanarul este si mai pregatit, este si mai puternic, si mai increzut. Sergiu vrea sa traiasca si va lupta pentru a invinge din nou. Astazi pentru Sergiu spunem cu Doamne Ajuta si din suflet il asteptam sa revina acasa, sanatos.
Dragii noștri vă anunțăm că Serghei Iatmirschi ce suferă de limfom, i s-a efectuat un al doilea transplant cu succes, starea lui Sergiu este stabilă și se simte bine. Este un adolescent care are nevoie de o mare susținere din partea tuturor, pentru că este cazul pentru care se donează cel mai puțin. A trecut deja un an de zile și pentru toți, întreaga echipă este cea mai grea campanie. Am adresat sute de scrisori, dar cu părere de rău banii pentru tratamentul lui Seriu se strâng foarte greu. Sergiu are o soră, care ne imploră să o ajutăm, pentru că părinții pur și simplu nu mai au putere să vorbească. Sunt doar 2 copilași la părinți, o soră și un frate, sunt lumina acestor părinți. De aceea vă rugăm cu mari speranțe în oameni cu suflet măreț, Sergiu are nevoie de sprijinul și ajutorul nostru. Vă rugăm enorm să încercăm cei care ați fost alături de Sergiu șă îi oferim o șansă spre vindecare, prin puținul ajutor pe care îl puteți face.
https://www.caritate.md/donations/din-inima-pentru-serghei-iatmirschii