Din inima pentru Maxim Gavrilenco

3,500 EUR Din 30,000 necesari
12%
167 Donații
62 În cîte zile s-a colectat
Nume Prenume gavrilenco
Suma necesară 30,000 Euro

Viața lui Maxim Gavrilenco s-a schimbat la vârsta de cinci ani, atunci când a intrat într-un garaj și din întâmplare a băut o substanță chimică, care i-a provocat arsuri la esofag. Cu tristețe, mama băiatului povestește că nu a putut continua tratamentul copilului din lipsă de bani. Recent, Maxim a fost dus la Institutul Mamei și al Copilului din capitală pentru un tratament la esofag, însă după o procedură nereușită, băiatul a ajuns să administreze hrana printr-un tub - direct în stomac.La cei 11 ani ai săi, băiatul cântărește doar 14 kilograme. Chiar dacă îi este greu, nu se plânge niciodată că ar avea probleme. Mai mult, este optimist și încearcă astfel să-și încurajeze și familia.Maxim trăiește doar cu mama și cei doi frați mai mici, întrucât tatăl i-a părăsit.Cătălina ar face tot posibilul să-și ajute băiatul, însă din salariul modest pe care îl primește și ajutorul social, care, în total, se ridică la două mii de lei, abia de reușește să cumpere strictul necesar. Locuiesc într-o cameră de cămin, în condiții greu de imaginat pentru care achită lunar 650 de lei, iar din restul banilor, cumpără medicamente și produse alimentare.Băiatul are nevoie de un tratament îndelungat, iar medicamentele care sunt costisitoare nici nu se găsesc în țară.Mama lui Maxim speră că strigătul ei de durere va fi auzit de oamenii de bună credinţă, care îi vor întinde o mână de ajutor copilului ei.

http://jurnaltv.md/ro/news/2016/8/13/maxim-are-nevoie-de-ajutor-10234855/

Campanie începută la 9 December 2016
În cîte zile s-a colectat 62
Creat de P CaritateMD
Categorie Persoane cu dizabilități
MMPS Terminal 11 Feb, 2017 14:30
10 MDL
MMPS Terminal 9 Feb, 2017 13:49
50 MDL
MMPS Terminal 27 Jan, 2017 22:19
10 MDL
MMPS Terminal 25 Jan, 2017 20:14
10 MDL
MMPS Terminal 25 Jan, 2017 09:58
50 MDL
Toate donațiile
5 Apr, 2022

Atunci cand cineva ne cere ajutorul, trebuie sa ne bucuram ca Dumnezeu a avut incredere in noi ca vom ajuta. Povestea lui Maxim a inceput extrem de dureros, vârsta de cinci ani, atunci când a intrat într-un garaj și din întâmplare a băut o substanță chimică, care i-a provocat arsuri la esofag. Maxim se alimenta printr-un tub direct in stomac( pentru el sa manance ca un copil normal era doar un vis.... 20 ore operatia  si iata dupa aceasta operatie de reconstructie a esofagului, Maxim a inceput a manca iarasi si a revenit la o viata normala.  https://www.facebook.com/756549674/posts/10154893157059675/?d=n  iar astazi mi-a facut o vizita si mai nu l-am recunoscut. Am luat masa impreuna si ne-am amintit de acele timpuri si momente care l-au marcat. Flacau mare,16 ani, modest, educat , munceste deja ca sa se intretina si sa isi ajute si mama si fratii... si atat de recunoscator pentru tot. Astazi Maxim va multumeste pentru sansa lui la o viata normala fara dureri , iar eu, eu pot doar sa va zic ca sunt fericita si mandra ca am asa oameni alaturi si ca impreuna facem minuni. Plecaciuni si multa recunostinta pentru tot. Va multumesc pentru tot. Copii straini nu exista. https://www.caritate.md/donations/din-inima-pentru-maxim-gavrilenco

Galerie

25 Jan, 2017

Maxim Gavrilenco s-a intors acasă!

Nu voi scri mult, va lasăm să savurați pozele și video. Doar un mic secret... au plîns toți -și noi, și cameramanul, abia se ținea și reportera și Dumitru Beschieru, și mama - de fericire!

Maxim după 6 ani manâncă! Minuni există! Minunea o putem face noi. Din inima.

Mulțumiri enorme donatorilor! Mulțumim enorm asociației "Salvează o inima". Mulțumim enorm companiei din Portugalia "Character Construction civil" pentru donația atât de generoasă! Plecăciuni echipei de medici Medicalpark din Istanbul. Mulțumim că vă pasă! Maxim are o viața nouă!

Vă reamintim istoria puiului aici: https://m.youtube.com/watch?v=9i3bvPmvv9E

Galerie

Video

9 Jan, 2017

Maxim Gavrilenco a ieșit în aceste momente din operație! Toată ziua am gândit la acest copil. Știam ce urmează, cât de riscantă operația și complicată... 20 ore !!! 20 ore operatia, acestui copil i s-a schimbat astăzi total viața. In curind, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu mâinile de aur ale doamnei Pelin Oguzkurt (un medic de excepție) băiatul în curînd va mânca ca un copil normal! Maxim nu este primul copil pe care îl operează și de fiecare dată, orice caz grav, orice operatie este un succes!

Noi vrem din partea noastră să mulțumim acestui om care pur și simplu face minuni.

Vă reamintim istoria lui Maxim: http://jurnaltv.md/ro/news/2016/8/13/maxim-are-nevoie-de-ajutor-10234855/

Galerie

Video

2 Jan, 2017

Video

9 Dec, 2016

Am dat start campaniei

Ştiri